Declarația Consiliului Rectorilor din Republica Moldova
- 574 просмотра
Consiliul Rectorilor din Republica Moldova declară susținerea parcursului european al Republicii Moldova și exprimă recunoștință Uniunii Europene pentru suportul necondiționat în alinierea programelor de studii și activității de cercetare la cele mai înalte standarde de calitate.
Instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova reiterează necesitatea investirii în educație și cercetare ca domenii esențiale pentru asigurarea dezvoltării durabile a țării și pentru promovarea coeziunii sociale, a valorilor și principiilor pe care se bazează Uniunea Europeană.
Universitățile din Republica Moldova au beneficiat de o multitudine de proiecte în domeniul educației și cercetării finanțate din fonduri europene. Astfel, în conformitate cu strategiile de dezvoltare, eforturile noastre se vor concentra, în continuare, pe promovarea calității educației, cercetării și a învățării pe tot parcursul vieții, pe investirea în programe de dezvoltare a cadrelor didactice și științifice, pe crearea unor medii de învățare motivante și sigure pentru studenți, și pe dezvoltarea competențelor profesionale în corespundere cu necesitățile actuale și viitoare ale pieței muncii.
Reuniunea consiliilor rectorilor din România și Republica Moldova din 13 septembrie 2024 a confirmat angajamentul comun pentru consolidarea relațiilor interinstituționale și susținerea integrării universităților din Moldova în mediul academic european.
Aspirația noastră comună este de a deveni membri activi ai spațiului european al educației și cercetării, deoarece educația și inovarea este o forță edificatoare a societății, o punte de înțelegere și apropiere între popoare, un îndemn la acțiune pentru asigurarea păcii, democrației și a progresului social.
Consiliul Rectorilor din Republica Moldova încurajează comunitatea academică să participe la alegerile prezidențiale din 3 noiembrie 2024 pentru a-și exprima liber opțiunea privind susținerea și dezvoltarea reformelor inițiate în domeniul educației și cercetării, cu scopul integrării în spațiul european al învățământului superior și al cercetării.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii