110 ani de la nașterea academicienei Natalia Gheorghiu: conferință aniversară
- vizualizări: 193
Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu” a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” organizează conferința cu participare internațională consacrată aniversării a 110-a de la nașterea academicienei Natalia Gheorghiu, cu genericul „Anomaliile congenitale și afecțiunile chirurgicale la copii. Probleme. Perspective”.
Evenimentul va avea loc în zilele de 29 și 30 noiembrie 2024, cu începere de la ora 9:00, în incinta Academiei de Științe a Moldovei, sala Azurie (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1).
Conferința este organizată în parteneriat cu Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Academia de Științe a Moldovei, Centrul Naţional Științifico-Practic Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu” și Institutul Mamei și Copilului.
În cadrul reuniunii științifice vor fi discutate aspecte cheie privind malformațiile congenitale la copii.
La conferință sunt așteptați să participe cca 120 de invitați din Republica Moldova, România, Ucraina și Rusia.
Detalii suplimentare găsiți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii