Republic of Moldova – an EU candidate country

Preluarea experienței României în vederea accesării fondurilor europene

Publicat: 21.11.2022

Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UEReprezentanți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au avut oportunitatea de a prelua experiența României în vederea implementării proiectelor și accesării fondurilor Uniunii Europene, pentru impulsionarea eforturilor țării noastre în procesul de preaderare europeană. În acest scop, în perioada 17-19 noiembrie 2022, o delegație de la universitatea noastră, condusă de rectorul Emil Ceban, a participat la lucrările Forumului cu genericul „Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE”, ce s-a desfășurat la Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) din orașul Arad. 

La eveniment au participat peste 70 de reprezentanți ai mai multor instituții din Republica Moldova: Cancelaria de Stat, Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății, Institutul Oncologic,  Spitalul Raional Fălești, administrația publică locală, universități și licee etc.

Scopul evenimentului a fost de a încuraja și susține autoritățile Republicii Moldova în demersul de integrare în UE prin stabilirea parteneriatelor interinstitutionale ce vor impulsiona rata de absorbție a fondurilor europene (pre-aderare), preluând bunele practici ale colegilor din România.

Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UEUn moment important al acestei vizite a fost semnarea unui memorandum de înțelegere tripartit între UAV din Arad, USMF „Nicolae Testemițanu” și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor din Moldova (IDEP). Astfel, părțile vor colabora în contextul implementării proiectelor de finanțare, valorificării potențialului instituțiilor, precum și transmiterii bunelor practici, promovării și inițierii relațiilor de cooperare între părți pentru a satisface criteriul de eligibilitate și convergență a obiectivelor, în scopul participării în cadrul proiectelor de dezvoltare. 

Totodată, reprezentanții universităților din Republica Moldova au participat la o masă rotundă, la care rectorul Emil Ceban a transmis un mesaj de recunoștință și mulțumire autorităților  române pentru sprijinul acordat țării noastre în dezvoltarea domeniilor educație și cercetare.

Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UEDe asemenea, delegația USMF „Nicolae Testemițanu” a efectuat o vizită de informare și documentare la Institutul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare în Științe Tehnice și Naturale, în laboratoarele Centrului de Cercetare în Științe Tehnice și Naturale, fondate în cadrul proiectelor cofinanțate de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională „Investiții pentru viitorul dumneavoastră”.

Reprezentanții universității noastre au luat cunoștință cu activitatea laboratoarelor: de biochimie, de microbiologie, de statistică și modelare matematică, de optomecatronică și fotonică biomedicală, de modelarea sistemelor biologice, de produși naturali, de materiale avansate, de științe naturale, de statistică și modelare matematică (prelucrare date experimentale).

Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UEMembrii delegației USMF „Nicolae Testemițanu” au vizitat și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara,  unde au avut o întrevedere cu rectorul Octavian Crețu, prorectorul didactic Daniel Lighezan, prorectorul pentru dezvoltare academică Dorel Săndesc, prorectorul pentru relații internaționale Claudia Borza, directoarea Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat Cristina Dehelean. În cadrul întâlnirii au fost abordate aspectele de colaborare pentru viitor și a fost enunțată ideea prelungirii acordului bilateral de cooperare. Rectorul Octavian Crețu a venit cu propunerea de a încheia un acord de înfrățire, în care vor fi stipulate domeniile de cooperare bilaterală: mobilități academice, elaborarea tezelor în cotutelă, implementarea proiectelor de cercetare și dezvoltare, schimb de experiență și bune practici între specialiști ș.a. În contextul vizitei, administrația universității-gazdă și-a exprimat sprijinul în crearea unei echipe de suport pentru elaborarea și gestionarea proiectelor de dezvoltare în perioada de preaderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, a fost enunțată posibilitatea de scriere și publicare a articolelor științifice în reviste internaționale cu factor de impact pentru cadrele științifico-didactice și cercetătorii de la universitatea noastră. 

Din delegația universității noastre în România au făcut parte: prorectorul pentru activitate socială Marcel Abraș, prorectorul pentru activitate economică Victoria Craveț și Veronica Ichim, șefa adjunct a Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană.  

Impulsionarea absorbției fondurilor europene de către Republica Moldova – țară candidată la UE

usmf
universitate
medicină
Uniunea Europeana
fonduri europene
proiecte
preaderare
Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii